FRG a prezentat noile aparate pe care se antrenează sportivii. Acestea sunt identice cu cele de la Paris, de la Jocurile Olimpice.
O calificare în finala pe echipe plus prezențe în două finale pe aparate și în finala de la individual compus. Acesta este obiectivul Federației Române de Gimnastică pentru Jocurile Olimpice.
„Pentru Jocurile Olimpice ne-am asumat o finală pe echipe, unde orice e posibil, pentru că se pleacă de la zero. De asemenea, două finale și cel puțin o prezență în finala de la individual compus”, a anunțat Carmencita Constantin, președinte Federația Română de Gimnastică.
Lotul pentru Jocurile Olimpice va fi stabilit după ultimele două competiții de verificare. Prima va avea loc sâmbătă, la sala Polivalentă, iar cea de-a doua în weekend-ul viitor, tot la Polivalentă, la RomGym Trophy.
„Suntem în situația fericită de a avea de unde alege. Tot lotul se va reuni apoi la Izvorani, până la plecarea la Paris”, a mai spus Carmencita Constantin.
Sabrina Voinea spune că abia așteaptă concursurile de verificare. „Aceste concursuri sunt ca niște verificări cum am avut și la Europene. Mie îmi place să concurez și le aștept”, a anunțat componenta lotului național de gimnastică.
În ceea ce privește obiectivul impus de federație, Sabrina Voinea spune că „poate fi realizat, toate avem câte o șansă, eu îmi doresc foarte mult finală la bârnă și sol și acolo o să mă bat la medalie”.
„E un obiectiv realizabil și sunt convinsă că putem să-l atingem”, a spus și Ana Maria Bărbosu, componentă a lotului național de gimnastică.
Aflată, ca și restul coechipierelor sale, la prima participare olimpică din carieră, Ana spune că nu are mari emoții: „E prima oară când concurez la Jocurile Olimpice, dar am mai avut competiții mari internaționale. Acum ne concentrăm pe competițiile de verificare și apoi vom fi focusate doar pe Jocurile Olimpice. Orice sportiv are presiune, dar de aceea lucrează și vrea să dea la momentul competiției ce e mai bun din el”.